Maria Chivu - Bate-o sfântu' de lupoaie (Lyric Video)

2025/11/01 · 1080p
Am descoperit muzica lui Anton Pann încă din liceu, odată cu piesele „Până când nu te iubeam” și „Bordeiaș, bordei, bordei”. De atunci, am rămas fascinată de felul în care reușește să redea prin cântec simplitatea și profunzimea sufletului românesc. Așa am ajuns la „Bate-o sfântu’ de lupoaie”, o piesă care m-a atras imediat și pe care am simțit să o interpretez în felul meu. Acest cântec îi aparține lui Anton Pann, una dintre cele mai remarcabile personalități ale literaturii și muzicii românești din secolul al XIX-lea. Prin creațiile sale pline de spirit, umor și înțelepciune populară, Anton Pann a reușit să surprindă în mod autentic esența sufletului românesc. Mă bucur să pot duce mai departe trăirea artistică a lui Anton Pann prin interpretarea acestui cântec. Versuri: Bate-o sfântul de lupoaie, Mă mănâncă ca pe-o oaie, Fără să mă mai jupoaie, Fără să mă mai jupoaie. Of, of, și-aoleu, Arde sufletelul meu! Nu mă taie, ci mă rupe, Mă mușcă-n loc să mă pupe, Vino de ți-o ia, mă lupe, Vino de ți-o ia, mă lupe! Of, of, și-aoleu, Arde sufletelul meu! Iar mândra de peste vale, Cu rochiță și paftale, Mă-ntâmpină după cale, Mă-ntâmpină după cale. Of, of, și-aoleu, Arde sufletelul meu! Și-aleargă în fuga mare, Seceră orzul călare, Și-l usucă pe căldare, Și-l usucă pe căldare. Of, of, și-aoleu, Arde sufletelul meu! Până un copil să sugă, S-azvârle ca o vârlugă, Și-l râșnește tot în fugă, Și-l râșnește tot în fugă. Of, of, și-aoleu, Arde sufletelul meu! Într-o clipă ea frământă, Se-nroșește, se-nfierbântă, Și de bucurie cântă, Și de bucurie cântă. Of, of, și-aoleu, Arde sufletelul meu! Face foc, taie cu bardă, Fața-i în sudori se scaldă, Ca să-mi facă turtă caldă, Ca să-mi facă turtă caldă. Of, of, și-aoleu, Arde sufletelul meu! Mulțumiri speciale lui David Ciente, care a reușit să traducă prin muzică ceea ce am dorit să transmit prin acest cântec. Producție (mix/master) și video: @davidcienteofficial
🏷️
Music
România